Este frumos afara, este soare si cald, este exact asa cum imi imaginam, este perfect, chiar daca perfectiunea nu exista.Caldura se napusteste asupra corpului meu ca o haita de lupi asupra unei vulpi.Il doboara, simt cum pulsul imi creste, iar corpul imi ia foc, simt cum ard, neincetat in bataia soarelui.Ma orbeste, ma ridica, ma ispiteste. Ii simt respiratia arzatoare asupra obrazului meu rozaliu si ii respir in parul incarcat de aroma toamnei. Il prind, il rog sa mai stea macar o zi sa ma incalzeasca.
Parca ma apropii din ce in ce mai mult de el pentru ca aerul devine din ce in ce mai fierbinte.Nu ma lasa, ma inalta incontinuu spre el, tot mai aproape de infinit.Ma imbratiseaza mult prea strans ca sa mai pot scapa, e prea tarziu, mult prea tarziu...asa ca nu incetez sa ma inalt.
Dar toamna nepartinitoare vine.Oricat as vrea sa prelungesc vara si sa opresc soarele, norii vin.Iar obrajii devin reci si neocrotiti de soarele care a plecat fara sa se uite inapoi, lasandu-ma pustie.In toamna mult prea rece...
toamna 8-|
RăspundețiȘtergerechiar...ceva nou pe blog?;;)