A dementia, a crown, a king

Ma…dar ma am cunoscut un nebun, era tot ca tine, tot cu cozile alea 2 albastre la spate si cu toata argintaria aia pe el, de se credea rege, mare rege de prin secolul VII.Incredibil om, l-au internat la nebuni pe colina, in spitalul ala verde de arata ca un castel.Cred ca se simte minunat, ca la curte.Are si slujitori care sa-l ajute sa se ridice din pat, ii dau si papa cu lingurita si ceai cu paiu.Raiu pe pamant, ce mai!
Iti dai seama cat noroc pe tine?Si tu poti ajunge la fel!Un rege la castel, masaj zilnic la talpi, pastile pentru durerile de cap.Si poti parea normal, ca tot nebun esti.Deci nicio diferenta!

Savage women in the jungle

Sa incepem cu inceputul, pentru ca se incepe cu inceputul.Observ anumite calitati din perioada primitivismului, regasite si in ziua de astazi.Greu mai e sa evoluam…
Haide sa facem pe maimutele si sa dansam la bustu gol in juru focului, poate la scoala, de ce nu?Si sa ne dam grozavi, mandrindu-ne cu talentele noastre admirabile de a capta atentia celor din jur si de a-i face sa ne placa, punandu-ne anumite zone atragatoare in capu lor si bee-bee intindem mana dupa ce nu trebuie in curtea vecinului la nicio banca distanta(nu pune mana ca e caca?asta insemnand ca nu e voie).Si pentru ca setul sa fie complet, haide sa luam si o piatra in mana si sa aruncam peste gardu vecinului, si culmea, sa-l si nimerim.Bine nu ca asta ati fi intentionat.Doamne fereste, nu?
Haide sa ne consideram mari frumuseti dupa ce devenim finute, delicate, calde si gratioase, pentru ca asa si maimutele se pot crede frumoase.Jungla se extinde din pacate mult prea repede in randul tinerilor si nu numai.
Ma buseste rasul, asa cum mi s-a intamplat si astazi.Si asta pentru ca deja devine amuzant.Jocul amuzant al caprei care sare pentru a iesi in evidenta si behaitul ingrozitor de zi cu zi ma innebuneste de ras.
Si Shrek este nemaipomenit de misto, dar nu la fel de taran, badaran si ingamfat.Adica scuzati-ma nu la fel de frumos si bengos.

Un vis nu prea reusit

Ora 7 dimineata:
-Uite, eu cred ca ajunge. Sincer este destul de mult...
-Inca putin...
-Hai sa ne oprim aici pe iarba ca am obosit sa tot alerg...putem admira privelistea, este destul de frumoasa.
-Inca putin...
-Stop saying that!You're annoying...
How much?
-Inca putin!
.............................
(dupa 15 min)
- Gata?iti ajunge?
-Hai sa mai mergem putin, iar apoi ne putem opri.
-Cat naiba inseamna acest putin pentru tine?Pentru ca alergam de mai mult de o ora si sincer eu am obosit.
-Bine...dar doar 5 minute.
Se aseaza ei doi frumos pe iarba...era destul de moale, lumina soarelui se ravarsa peste colinele lila pline cu branduse...
Ce incantator era sa stai in mijlocul naturii si sa privesti tot ce se petrece in interiorul ei si sa simti cu fiecare celula zumzaitul insectelor, fosnetul frunzelor, fiecare nou cantecel al pasarilor si cricri-ul neincetat al greierilor...si sa devii una cu ea, ca si cand ea ar fi o parte din tine si tu o parte din ea, ca si cum tu ai trai intr-un firicel de iarba ce se leagana usor in bataia vantului, asa cum ai fi un strop de ploaie ce se prelinge usor pe petalele unui trandafir si cum ai fi o parte din cantecul pasarilor ...
Dar...din nou!!!
-Hai sa pornim la drum...(dupa care se ridica in picioare si se intinse acoperind tot soarele)
-Acum??Nu mai putem sta putin?
-Nu ti-a ajuns?Hai sa ne miscam.
-Fir-ar sa fie!(bodogani ea revoltata de-a dreptul)
-Hai la drum!Stimata doamna...

Shine down on me

Este frumos afara, este soare si cald, este exact asa cum imi imaginam, este perfect, chiar daca perfectiunea nu exista.Caldura se napusteste asupra corpului meu ca o haita de lupi asupra unei vulpi.Il doboara, simt cum pulsul imi creste, iar corpul imi ia foc, simt cum ard, neincetat in bataia soarelui.Ma orbeste, ma ridica, ma ispiteste. Ii simt respiratia arzatoare asupra obrazului meu rozaliu si ii respir in parul incarcat de aroma toamnei. Il prind, il rog sa mai stea macar o zi sa ma incalzeasca.
Parca ma apropii din ce in ce mai mult de el pentru ca aerul devine din ce in ce mai fierbinte.Nu ma lasa, ma inalta incontinuu spre el, tot mai aproape de infinit.Ma imbratiseaza mult prea strans ca sa mai pot scapa, e prea tarziu, mult prea tarziu...asa ca nu incetez sa ma inalt.
Dar toamna nepartinitoare vine.Oricat as vrea sa prelungesc vara si sa opresc soarele, norii vin.Iar obrajii devin reci si neocrotiti de soarele care a plecat fara sa se uite inapoi, lasandu-ma pustie.In toamna mult prea rece...

Dreams are gone...

Nu!Nu!Nu!Nu ma pot trezi acum!Nu inca!trebuie sa aflu..trebuie sa aflu!(se misca nelinistita, zbatandu-se incontrolabil.era la granita dintre somn si trezire, vis si realitate)...
Incerca sa mai ramana macar putin timp prinsa in visul ei, mult prea frumos.Nu vroia sa dea piept cu realitatea, cel putin nu inca, nu era pregatita.inca putin!inca putin, se gandea.Dar sunetul jaluzelelor ce se zbateau era mult prea puternic pentru a-l ignora.Deodata visul disparu si nu-l mai putea prinde oricat incercase.Ramase nemiscata in pat inca adulmecandu-i aroma dulceaga.
Nu era inca pregatita pentru a simti mirosul intepator al diminetii, se cufunda in plapuma adulmecandu-i mireasma, dorind sa adoarma din nou.Vantul inca batea cu putere inca incercand sa o trezeasca.Apaticul!!
Deschise ochii, dar lumina era prea intepatoare, se stramba.
-Presimt ca va fi o zi absolut ingrozitoare!Cred ca o sa ploua...si mi-am facut atatea planuri..
A nevoii vremea asta!
Indignata de-a dreptul se ridica din pat si incerca sa-si reia echilibrul, sa nu lesine.Se duse in bucatarie si-si pregati o cafea, nu prea avea pofta de mancare.
-Ce e si cu vremea asta?
Dadu din cap usor in semn de dezaprobare...Toate planurile se duc pe apa sambatei si ea statea si le privea cum se duceau la vale fara macar sa poata face ceva.
Isi puse cafeaua in ceasca ei favorita, albastra ca cerul unei nopti senine, cu o usoara linie argintie ce-i contura numele undeva in centrul cestii.Lua o gura de cafea, retinand-o putin in gura pentru a o savura.Ce buna era cafeaua in dimineata asta morocanoasa!
Gandurile i se dusera departe, la visul de aseara.El Imbratisand-o strans la piept si imbatand-o cu sarutarile lui gingase...
-Da...vise!se gandi ea usor sarcastica...
Ar fi vrut sa urle, oricum nu ar fi auzit-o nimeni.Dar cu ce folos?Nimic nu ar mai avea niciun sens.De ce sa planga pentru o dragoste deja pierduta.Plansul nu ar fi adus-o inapoi, nu ar fi schimbat nimic, doar ochii ei ar fi devenit incetosati.Deci nu avea niciun sens sa inceapa sa se planga.Era destul de puternica cat sa reuseasca sa treaca peste durerea asta amara.Trebuia sa fie!

Only hope...

-Ma auzi?trezeste-te!
-Trezeste-te!Te rog nu muri...am nevoie de tine
-Imi pare rau...as da orice...plec eu, numa intoarce-te.Nu ma lasa aici singur!

Respira din nou.Parca ii auzise cineva rugaciunile.I-a fost redata viata, atat a ei cat si a lui, pentru ca ea era viata lui.Daca ea murea, el ar fi murit odata cu ea.Ce sens mai avea sa traiasca fara ea?Era lumea lui inca de cand o cunoscuse.
Zile treceau si ea tot era conectata la aparatul de respirat.Zacea langa ea de zile intregi, astepta sa se faca bine.Isi promisese ca nu va pleca, chiar si ei ii promisese asta.Oare daca ar vorbi cu ea, l-ar auzi?Va apuca sa-i spuna cat de rau ii pare si ca o iubeste?I se va mai da aceasta sansa? Viata lui era data peste cap total.Tot ce ramasese era speranta...
Lupta pentru viata ei, pentru a mai vedea lumina diminetii inca o data.Parca era intr-o ceata deasa, era intuneric, nu putea deschide ochii pentru a-i putea vedea chipul din nou.Se straduia sa isi miste mana pentru a-l mangaia, si incerca din rasputeri sa vorbeasca pentru a-i spune ca este bine.Nu reusea...dar nu se lasa batuta...
Datorita dorintei sale arzatoare de a se trezi la viata si incercarilor neincetate...Dupa cateva zile reusi sa deschida ochii.El era tot acolo, nu plecase nicio clipa.Ridica mana si il mangaie usor cu varful degetelor pe obraz.
Simtindu-i atingerea calda se trezi nevrand sa piarda acest moment,putea fi ultimul...o lua de mana si i-o saruta usor.Avea mainile fine si fragile ca dintotdeauna.Exact cum isi amintea.O privi cu duiosie.Nu vroia sa o piarda si nu va lasa asta sa se intample.Numai privind-o primise forta necesara de a trece peste si de a o ajuta.
Rezultatele deveneau mai bune pe zi ce trece.Petreceau impreuna mult timp.Nu mai vroiau sa piarda nicio clipa, pierdusera deja destule...
Doctorii i-au anuntat ca isi va reveni cu siguranta si ca in cateva saptamani o vor putea externa.Nu au stiut ca accidentul i-a perforat o coasta.Ea simtise o durere acuta in piept, dar nu i-a dat importanta, considerand-o nesemnificativa...Doar o mica durere de la accident, va trece ea odata cu celelalte, se gandea ea.Nu stia ca acea durere "nesemnificativa" o va duce de fapt la moarte.


Peste nici o saptamana fata murise...

Odata cu moartea ei toamna venise..frunzele incepusera sa cada.

-Sfarsitul tau, al meu, si al verii...
Ce s-a scurs timpul si te-am pierdut de data asta...definitiv.

http://www.youtube.com/watch?v=KWeBIfGOdkw

Daca as fi un strain..

Sa fiu o straina pe meleagurile astea,printre straini, sa o pot lua de la inceput.Sa descopar toate locurile din nou pentru a le vedea altfel, pentru a le vedea mai deosebite inca de prima oara, sa va cunosc din nou si sa pot schimba ceea ce am gresit acum, si sa ne putem cunoaste din nou, pentru a repetrece clipele minunate cu voi.
Sa pot surpinde intr-o fotografie multe locuri si momente pentru a-mi aduce aminte mai tarziu, pentru ca nu vreau sa uit, niciodata nu am vrut sa uit.Vreau sa-mi aduc aminte de momentele cand radeam cu voi si sa rad din nou, sa-mi aduc aminte de clipele cand ma faceati sa zambesc si sa zambesc din nou. Nu vreau sa uit cuvintele voastre, vreau sa mi le amintesc iar si iar.
Poate daca as fi o straina si as lua totul de la capat as putea retrai clipe minunate.Nu, nu cred ca as schimba ceva daca as da timpul inapoi, cel putin nu mare lucru.Din greseli inveti, daca nu le-ai face azi, maine, odata tot le-ai face.
Imi doresc sa nu pot uita.Oamenii intotdeauna uita, eu intotdeauna incerc sa nu uit.Nu inteleg cum unii oameni se pot preface ca nu te-au vazut, ca nu te-au cunoscut,ca nu ti-au vorbit vreodata. Cum pot pretinde asta cand au fost atatea intre voi?Multe lucruri s-au petrecut...de ce le regreti?nu ar trebui, este trecutul tau,iar el nu trebuie uitat.
Timpul trece si vrem sa-l dam inapoi sa retraim momente, dar de ce nu le traim atunci cand trebuie?nimeni nu face asta..
Vreau sa dau timpul inapoi si sa fiu un strain...