Un vis nu prea reusit

Ora 7 dimineata:
-Uite, eu cred ca ajunge. Sincer este destul de mult...
-Inca putin...
-Hai sa ne oprim aici pe iarba ca am obosit sa tot alerg...putem admira privelistea, este destul de frumoasa.
-Inca putin...
-Stop saying that!You're annoying...
How much?
-Inca putin!
.............................
(dupa 15 min)
- Gata?iti ajunge?
-Hai sa mai mergem putin, iar apoi ne putem opri.
-Cat naiba inseamna acest putin pentru tine?Pentru ca alergam de mai mult de o ora si sincer eu am obosit.
-Bine...dar doar 5 minute.
Se aseaza ei doi frumos pe iarba...era destul de moale, lumina soarelui se ravarsa peste colinele lila pline cu branduse...
Ce incantator era sa stai in mijlocul naturii si sa privesti tot ce se petrece in interiorul ei si sa simti cu fiecare celula zumzaitul insectelor, fosnetul frunzelor, fiecare nou cantecel al pasarilor si cricri-ul neincetat al greierilor...si sa devii una cu ea, ca si cand ea ar fi o parte din tine si tu o parte din ea, ca si cum tu ai trai intr-un firicel de iarba ce se leagana usor in bataia vantului, asa cum ai fi un strop de ploaie ce se prelinge usor pe petalele unui trandafir si cum ai fi o parte din cantecul pasarilor ...
Dar...din nou!!!
-Hai sa pornim la drum...(dupa care se ridica in picioare si se intinse acoperind tot soarele)
-Acum??Nu mai putem sta putin?
-Nu ti-a ajuns?Hai sa ne miscam.
-Fir-ar sa fie!(bodogani ea revoltata de-a dreptul)
-Hai la drum!Stimata doamna...